cocad148:

tipaaia8:

“ Astăzi, vreau sa vorbesc despre un om special din viața mea. Vreau sa vorbesc despre omul ce mi-a schimbat existența , despre omul care mi-a arătat fără vreun interes, faptul ca dacă-ți dorești ceva, poți realiza, despre omul care-mi face ziua mai buna doar cu un simplu mesaj, care-mi schimba starea doar cu o îmbrățișare. Vreau sa vorbesc despre omul care nu m-a părăsit in cele mai grele momente, care a fost acolo chiar dacă țipăm la el sau chiar dacă-l apreciam mai puțin. El e omul care merita toată dragostea mea, pentru ca, doar el , a stiut de la bun început ce dezastru sunt, dar a continuat sa ma iubească la fel de mult, fără sa-mi ceara ceva la schimb. El e sufletul meu, aerul meu, este absolut totul. De multe ori îmi pare ireal tot ceea ce trăiesc lângă el, ma simt ca intr-un film, bine regizat, care alt sfârșit nu poate fi altul decât unul fericit. Simt cea mai sinceră dragoste, e de-o puritate rar întâlnită. Nu am niciun interes, îl cunosc foarte bine, ii știu povestea și as continua-o s-o ascult fără sa ma plictisesc. E omul meu preferat din toți oamenii pe care i-am cunoscut la viața mea, e acel ceva ce, mi-a dat culoare vieții și as da orice sa mi-o coloreze pana când, as intra in pământ. Toate amintirile cu el îmi fac sufletul sa vibreze, pentru ca el in sine, e sufletul meu de care mi-ar fi greu sa ma despart. Nu știu ce-as putea spune mai mult decât ca, îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Pur și simplu il iubesc și ii mulțumesc ca a apărut in viața mea.”

@tipaaia8

❤️❤️❤️❤️

(via letsandaresteman)

prin-ganduri:

“nu te aștepta sa se întoarcă in viata ta oamenii care au plecat de la prea mult bine.”

— Prin Gânduri

(via 13maii)


> >